Cum se obține Autorizația de Montare a panourilor solare? Documente Necesare

Dacă și tu iei în considerare să instalezi panouri fotovoltaice pentru uz casnic, mai jos găsești toate documentele și avizele de care ai nevoie. Acestea nu se aplică și pentru panouri termice, care pot fi instalate de către un instalator sau o firmă de specialitate. 

Certificat de Urbanism

Certificatul de urbanism poate fi solicitat doar de către proprietarul locuinței de la primăria locală și se eliberează în maxim 30 de zile, având o valabilitate între 6 și 24 de luni de la data emiterii (în funcție de scopul și complexitatea investiției). 

Pentru obținerea Certificatului de Urbanism aveți nevoie de următoarele acte:

  • Cerere tip;
  • Acte de proprietate, cadastru, extras de carte funciară;
  • Copii după contractul de vânzare-cumpărare, act de moștenire și intabulare;
  • Copie după buletin/ carte de identitate;
  • Dovadă a plății taxei pentru eliberarea certificatului de urbanism. Taxa este calculată în funcție de suprafața terenului: 5 Lei pentru o suprafață de până la 150 mp, până la 14 Lei pentru suprafețe de 1000 mp. 
  • Plan cadastral de scara 1:500 și 1:2000 și planuri topografice de încadrare (2 exemplare fiecare) care se eliberează de la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară;
  • Planul situației actuale și propunerea sistemului fotovoltaic;
  • Scurt memoriu care să cuprindă, pe scurt, scopul solicitării.

Acord de Mediu și Avizul de Mediu

Ambele documente sunt emise de Agenția Națională pentru Protecția Mediului (ANPM), Autoritatea Publică Centrală pentru Protecția Mediului sau Autoritatea Publică Teritorială pentru Protecția Mediului (ATPM), în termen de 30 de zile.

Pentru emiterea Acordului de Mediu (taxă de 4000 de lei, fără TVA) vei avea nevoie de:

  • Cererea pentru eliberarea Acordului de Mediu;
  • Copie a Certificatului de Urbanism;
  • Copie a Planului de Situație, anexat la Certificatul de Urbanism;
  • Copie după Planul de Încadrare în Zonă;
  • Dovada plății pentru evaluarea inițială a solicitării.

Pentru emiterea Avizului de Mediu (taxă de 1000 de Lei, fără TVA) vei avea nevoie de:

  • Notificare;
  • Proiectul de Plan;
  • Dovada publicării Notificării și a Proiectului de Plan în Mass Media.

Avizul de la Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC)

Taxa pentru Avizul de la Inspectoratul de Stat în Construcții este plătită ulterior, cu o valoare de 0.25% din valoarea investiției și se eliberează în termen de 30 de zile. Documentele necesare pentru eliberarea acestuia sunt:

  • Cerere pentru solicitarea avizului;
  • Copie a Certificatului de Urbanism;
  • Memoriu Tehnic de Arhitectură;
  • Planul de Încadrare în Zonă;
  • Plan de Situație, scara 1:500 sau 1:2000;
  • Proiect DTAC (2 exemplare);
  • Copie după Cartea de identitate a proprietarului;
  • Actul de proprietate/ închiriere.

Avizul de Salubritate

Emis în termen de 15 zile, Avizul De Salubritate este eliberat de către firma de salubritate locală, în baza următoarelor documente:

  • Copie după Cartea de Identitate a proprietarului;
  • Copie după actul de proprietate/ închiriere;
  • Copie după dovada plății taxei, care diferă în funcție de firma care prestează serviciile de salubritate.

Aviz ISU

Avizul ISU este emis de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență, în termen de 30 de zile. Documentele necesare sunt:

  • Cerere tip în două exemplare;
  • Două copii după Certificatul de Urbanism;
  • Documentația tehnică la faza de proiectare pentru Autorizația de Construire;
  • Referatul emis de persoana care a verificat proiectul pentru securitatea de incendiu;
  • Planul de Situație, scara 1:500 sau 1:2000;
  • Doua exemplare a inventarului cu lista documentelor depuse.

Avizul de Telefonizare

Avizul de Telefonizare este emis contra unei taxe ce poate varia între 3 și 9 Euro, de către furnizorul de telefonie , în termen de 15 zile, be baza următoarelor documente:

  • Cerere tip;
  • Copie după Certificatul de Urbanism;
  • Două exemplare a Planului de Situație, scara 1:500 sau 1:2000;
  • Planul de Încadrare în zonă.

Avizul de Amplasament Furnizor de Energie

Avizul de Amplasament se eliberează contra unei taxe de 55 de Lei (fără TVA), de către operatorul de distribuție electrică, în termen de 15 zile. Documentele necesare sunt:

  • Cerere tip;
  • Copie după Certificatul de Urbanism;
  • Copie după Planul de Încadrare în zonă, vizat de emitentul documentului și anexat la Certificatul de Urbanism;
  • Plan de Situație;
  • Studiu de Coexistență pentru stabilirea gradului de compatibilitate cu rețeaua electrică;
  • Dovada achitării taxei.

Avizul Tehnic de Racordare

Operatorul de distribuție este cel care eliberează Avizul Tehnic de Racordare, in termen de 30 de zile, contra unei taxe de 42 de lei (fără TVA).

Aveți nevoie de următoarele documente:

  • Cerere tip;
  • Mandatul gratuit;
  • Copie după Avizul de Amplasament/acord unic;
  • Studiul de soluție pentru racordare la rețeaua electrică (in cazul in care a fost elaborat);
  • Datele tehnice și energetice ale locului de consum;
  • Copie după Certificatul de Urbanism;
  • Copie după Planul de Situație, scara 1:500 sau 1:2000;
  • Copie după planul urbanistic zonal;
  • Autorizația de construire a obiectivului;
  • Copie după actul de identitate;
  • Copie după actul de proprietate;

Autorizația de Construire

Taxa pentru obținerea Autorizației de Construire este de 0,5% (persoane fizice) și 1% (persoane juridice) din valoarea investiției. Aceasta este emisă de primăria locală în termen de 30 de zile și este valabilă 12 luni de la data emiterii.

Documentele necesare sunt următoarele:

  • Cerere tip;
  • Copie legalizată după actul de proprietate;
  • Declarație pe propria răspundere cu privire la faptul că nu există litigii asupra imobilului;
  • Copie după certificatul de urbanism;
  • Copie după extrasul de plan cadastral, actualizat;
  • Copie după extrasul de carte funciara, actualizat;
  • Avize și acorduri stabilite prin Certificatul de Urbanism;
  • Documentația tehnică pentru obținerea Autorizației de Construcție;
  • Contract cu o firmă de salubrizare pentru transportarea deșeurilor rezultate din construire;
  • Dovada privind plata taxei.

Următoarele două documente sunt necesare doar dacă dorești să devii prosumator (injectarea surplusului de energie produs de către tine în sistemul centralizat de energie).

Licența de producere și acreditare a energiei electrice

Emise în termen de 60 de zile, respectiv 30 de zile, ambele documente sunt emise de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

Certificatul de Racordare

Emiterea Certificatului de Racordare se face gratuit, în termen de 30 de zile, emis de către operatorul de distribuție electrică.

Buget de 100 Milioane Lei pentru Programul Rabla pentru Electrocasnice 2022

Programul Rabla pentru Electrocasnice are anul acesta un buget mai mare cu 25 milioane de lei față de anul trecut. Prima etapă a programului a început pe data de 17 iunie 2022 și are un buget de 50 milioane de lei, din totalul de 100 de milioane. 

Acest buget este împărțit egal pentru cele doua etape ale programului: iunie-iulie, respectiv noiembrie – decembrie. 

Anul trecut, din totalul de 75 de milioane de lei alocat acestui program, doar 40 de milioane s-au consumat. 

Care sunt modificările aduse programului Rabla pentru Electrocasnice 2022?

Conform președintelui Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), Laurențiu Neculaescu, programul Rabla pentru Electrocasnice 2022 aduce următoarele noutăți:

  • Voucherele pot fi valorificate în termen de 7 zile, în comparație cu 15 zile cât era anul trecut;
  • Persoanele care primesc vouchere în prima etapă a programului, dar nu le valorifică, nu vor mai putea solicita vouchere pentru același echipament în a doua etapă a programului;
  • Televizoarele nu mai fac parte din categoria echipamentelor eligibile;
  • Voucherele sunt nominale și netransmisibile, astfel nu pot fi folosite decât de persoanele cărora le-au fost emise.

Valoarea Voucherelor pentru Programul Rabla pentru Electrocasnice 2022

Acestea sunt echipamentele eligibile pentru programul Rabla pentru Electrocasnice 2022 și sumele aferente acestora:

  • 400 de lei pentru mașini de spălat rufe (cu sau fără uscător), având cel puțin noua clasa energetică C;
  • 400 de lei pentru mașini de spălat vase având cel puțin noua clasa energetică D;
  • 400 de lei pentru sisteme de aer condiționat (inclusiv aparate de aer condiționat portabile), cu o eficiență energetică cel puțin A++;
  • 400 de lei pentru frigidere/ congelatoare (inclusiv combine frigorifice și lăzi frigorifice), cu o eficiență energetică egală sau mai mare de E;
  • 400 de lei pentru uscătoare de rufe, având cel puțin A++ ca și eficiență energetică;
  • 200 de lei pentru aspiratoare cu un consum de energie mai mic de 43 kWh/an;
  • 500 de lei pentru laptopuri;
  • 300 de lei pentru tablete.

Calendarul Primei Etape a programului Rabla pentru Electrocasnice 2022:

Pentru a putea solicita vouchere Rabla pentru Electricitate 2022 în prima parte a programului, înscrierile s-au putut face până în data de 24 iunie 2022, prin crearea unui cont pe site-ul AFM. Persoanele care și-au creat un cont pe același site, într-unul dintre programele anterioare, vor putea folosi în continuare același cont. 

Prima parte a programului, cu un buget de 50 de milioane de lei, este împărțită în 3 etape:

  • Etapa I:  24 iunie 2022, ora 10:00 – 30 iunie 2022 (sau până la epuizarea bugetului): solicitări de vouchere pentru mașini de spălat rufe, mașini de spălat vase și frigidere. Buget: 25 milioane de lei;
  • Etapa II: 1 iulie 2022, ora 10:00 – 7 iulie 2022 (sau până la epuizarea bugetului): solicitări de vouchere pentru laptopuri și tablete. Buget: 10 milioane de lei;
  • Etapa III: 8 iulie 2022, ora 10:00 – 14 iulie 2022 (sau până la epuizarea bugetului): solicitări de vouchere pentru aparate de aer condiționat, uscătoare de rufe și aspiratoare. Buget: 15 milioane de lei.

Top 10 cele mai mari proiecte eoliene și solare care au obținut avizul de racordare la rețea în perioada 2021-2022

Conform Transelectrica, cele mai mari 10 proiecte eoliene și solare avizate în 2021 și la începutul lui 2022 au o capacitate cumulată de 1720 MW, necesitând o investiție totală de 1,3 miliarde de euro. 

„În cazul României, trecerea de la ţinta de 24% în anul 2020, privind ponderea ener­giei electrice produse din surse regenerabile în total consum final brut de energie, la o ţintă de 30,7% (propusă) la nivelul anului 2030 este echivalentă cu creşterea cu peste 140% a ponderii capacităţilor de producţie a energiei electrice din surse regenerabile, faţă de capacitatea de producţie instalată în perioada 2010-2016 (de circa 4785 MW)“ – Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Momentan România are o capacitate de 1300 MW din proiecte solare și 3000 MW din cele eoliene. 

Din cel de-al doilea val de energie verde, cel mai mare proiect care a primit avizul tehnic de racordare la rețea, este un parc eolien de 441 MW, care va fi realizat în Buzău. Proiectul a primit avizul la finalul anului trecut și reprezintă o investiție de 353 de milioane de euro. Prin comparație, cel mai mare parc eolian care funcționează în momentul de față are o putere de 260 MW. 

Din rândul proiectelor de energie solară avizate în aceeași perioadă, cel mai mare are o capacitate de 134 MW și va fi realizat în județul Olt. Cel mai mare parc de panouri solare care funcționează în momentul de față are o capacitate de 60 MW, situat în Giurgiu.

Tabelul de mai jos prezintă topul celor mai mari 10 proiecte eoliene și solare care au obținut avizul tehnic de racordare la rețea în 2021-2022:

Top 10 cele mai mari proiecte eoliene și solare
PozițieCompanieTip ProiectJudețCapacitate (MW)Valoare Investiție (mil. euro)
1First Look Solutions EolianBuzău441353
2Pechea EolianEolianGalați366292
3Grup Blauer BucureștiSolarOlt13480
4Nord Wind PowerSolarIași130104
5Omega Eolian ProjectSolarBuzău12978
6Omega Eolian ProjectEolianBuzău12096
7PNE Wind RomâniaEolianConstanța11693
8The Way Of EnergyEolianTulcea11592
9PNE SOLAR POWER ROMÂNIASolarBihor8752
10OMW PETROMSolarDolj8249

Energia Eoliană: Avantaje și Dezavantaje

Vântul este cauzat de 3 factori: încălzirea neuniformă a atmosferei de către soare, neregularitățile de pe suprafața pământului și rotația soarelui. De aceea, vântul este considerat o formă de energie solară. 

Curenții de aer se modifică în funcție de formele de relief, masele de apă și vegetația existentă. Capturați de către turbinele eoliene, acești curenți de aer pot genera electricitate. 

Parcurile Eoliene

Conform ultimelor statistici, numărul parcurilor eoliene, pe pământ sau pe apă, crește anual cu peste 35%.  

Parcurile eoliene sunt o sursă de energie regenerabilă de încredere care nu necesită consum de resurse naturale și nu poluează mediul înconjurător. Turbinele eoliene sunt instalate la o înălțime medie de 30 de metri, unde vântul are o putere mai mare, astfel ca acestea să poată captura mai multă energie eoliană. 

În medie, este nevoie de o viteză a vântului de minim 4-5 m/s (14-18 km/h) pentru ca turbinele de vânt să poată funcționa, în timo ce puterea maximă este produsă la o viteză a vântului de 15 m/s (54 km/h). În cazul în care viteza vântului depășește 25 m/s (90 km/h), turbinele eoliene nu pot funcționa și sunt oprite. De aceea, o turbină eoliană produce electricitate 70-85% din timp. 

Parcurile eoliene de apă sunt instalate la adâncimi de 100-200 m, ancorate de fundul mării, turbinele de vânt ale acestora fiind plutitoare.

energi

Avantajele Energiei Eoliene 

  1. Curenții de aer reprezintă o sursa inepuizabilă de energie.
  2. Energia eoliana contribuie la securitatea națională a statului producător, reducându-se dependența acestuia de combustibili fosili importați. 
  3. Parcurile eoliene pot reprezenta un venit în plus pentru proprietarii de ferme tradiționale. Terenurile agricole pot fi închiriate pentru instalarea acestor parcuri, activitatea principală agricolă nefiind afectată. 
  4. Așa cum am menționat deja, energia solară nu poluează mediul înconjurător și nu produce gaze toxice. 

Dezavantajele Energiei Eoliene 

  1. Turbinele eoliene reprezintă un pericol pentru faună. Păsările pot fi lovite sau chiar ucise dacă se apropie de acestea. 
  2. Având în vedere că eficiența turbinelor depinde de intensitatea vântului, energia eoliană poate fi captată doar în zonele de vânt îndeajuns de puternic, pe tot parcursul anului. 
  3. Zgomotul produs de morile de vânt poate fi deranjant pentru zonele rezidențiale din apropiere. 
  4. Pentru a putea fi instalate, parcurile eoliene necesită suprafețe extinse.

Numere de Înmatriculare Verzi pentru Mașinile Electrice din România

Din ce în ce mai mulți români sunt interesați de alternativele mai ieftine, dar și mai puțin poluante al carburanților clasici. Aceasta determină marile companii să investească în vehiculele electrice, dar și statul român să aloce subvenții celor care vor să treacă de la mașinile clasice la cele electrice sau hibride.

Piața mașinilor electrice și hibride actuală

La sfârsitul lunii Februarie al acestui an România ajunsese deja la o cotă de 17% a vehiculelor electrice și hibride, cu 3% mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut. În acelasi timp, cota mașinilor cu motoare diesel a scăzut la 15%.

Având în vedere că se dorește renunțarea la importurile de petrol din Rusia, iar prețul țițeiului conitnuă să crească, producătorii investesc din ce în ce mai mult in mașini electrice și hibride, iar statele din întreaga lume propun programe de stimulare astfel încât populația să aleagă vehicule nepoluante.

În România, un astfel de proiect este Electric Up. Programul finanțează companiile mici și mijlocii pentru instalarea de sisteme fotovoltaice și stații de reîncărcare pentru vehiculele electrice și hibride.

Numere Verzi pentru Mașinile Electrice

În data de 28 Aprilie al acesui an s-a publicat în Monitorul Oficial Oridinul comun care reglementează acordarea de numere de înmatriculare verzi (litere și cifre) pentru mașinile 100% electrice. Acest Ordin va intra în vigoare în termen de 60 de zile de la publicare, având drept scop:

„asigurarea vizibilității acestor categorii de vehicule în traficul rutier, în vederea stimulării introducerii pe piață a autovehiculelor de transport nepoluante, inițierea unui cadru legal care să permită facilitarea accesului acestora la infrastructura de reîncărcare cu energie electrică, stabilirea unor politici de transport eco sustenabile, menite să facă față traficului intens, precum și protejarea mediului înconjurător”

Tanczos Barna, Ministrul Mediului, a specificat că acest proiect are drept scopt acordarea de anumite facilități pentru deținătorii de astfel de vehicule: parcare și accesul în anumite zone urbane, având în vedere că majoritatea orașelor vor trece la restricționarea accesului în anumite zone a vehiculelor poluante.

Programul Rabla Plus

Începând de anul acesta statul a introdus o serie de modificări și în ceea ce privește programul Rabla Plus. Astfel, s-a impus obligativitatea de casare a unui autovehicul uzat pentru achiziționarea unuia nou, în același scop putând fi casate maxim 2 autovehicule uzate.

Totodată, valoarea finanțării nu poate depăși 50% din valoare comercială al noului autovehicul. Finanțarea se alocă prin ecotichete în funție de tipul noului autovehicol, dar și de numărul autovehiculelor casate. Un ecobonus primesc cei care casează un autovehicul mai vechi de 15 ani, cu o normă de poluare mai mare de Euro 3.

Conform APIA, în primul trimestru al acestui an, cele mai vândute autovehicule electrice din România au fost:

  • Dacia Spring: 952 de mașini
  • Tesla Model 3: 154 de mașini
  • Hyundai Kona: 146 de mașsini

În ceea ce privește mașinile hibride pug-in, cele mai vândute modele în aceeasi perioadă au fost:

  • Ford Kuga
  • Mercedes Benz GLE
  • Hyundai Tucson
  • Mercedes Benz GLC

Top 5 Cei mai Mari Consumatori de Energie Electrică dintr-o Locuință

Românii sunt din ce în ce mai atenți când vine vorba de cheltuielile lunare, mai ales la cele casnice, factura la curentul electric fiind una dintre ele. 

Cu toții ne dorim să plătim o sumă cât mai mică pentru curentul electric folosit în luna precedentă și uneori luăm decizii drastice care nu aduc mereu rezultatul dorit. Asta pentru că nu știm exact care sunt cei mari consumatori de energie electrică din casa noastră.

În urma unui studiu de piață, care a însemnat calcularea consumului casnic de energie a peste 100 de români, am descoperit care sunt cei 5 mari consumatori de energie electrică din aproape fiecare locuință.

Și tu poți reduce consumul de energie electrică dacă ai grijă cât de mult folosești acești 5 mari consumatori. Deasemeni, dacă te gândești să investești într-un sistem de panouri fotovoltaice, te va ajuta extrem de mult să cunoști acești 5 consumatori pentru a alege corect tipul panourilor, dar și numărul acestora.

1. Sistemul de Încălzire a Locuinței

Sistemele de încălzire (radiatoare, convectoare electrice, aeroterme) consumă aproximativ 31% din totalul consumului de energie electrică dintr-o locuință.

Una dintre cauzele comune a consumului ridicat de energie este reprezentată de pierderile de căldură, pricinuite de obicei de:

  • Lipsa izolației sau izolația superficială;
  • Geamuri fixate necorespunzător care prezintă crăpături sau spații.

2. Boilerul 

Boilerele sau alte sisteme de încălzire a apei consumă până la 13% din totalul de energie necesară pentru o locuință. 

Desigur, primul și cel mai simplu sfat pe care ți-l putem oferi ar fi acela de a încerca să reduci consumul de apă caldă, sau cel puțin frecvența, pe parcursul zilei. 

O altă soluție eficientă este instalarea unui boiler fără rezervor de depozitare. Acesta încălzește apa doar atunci când este nevoie, în loc să acumuleze continuu o rezervă de apă, pe care să o încălzească.

Cea mai sustenabilă soluție în această privință este însă o investiție într-un sistem de panouri termice. 

3. Sistemul de Răcire a Locuinței

Un sistem de răcire consumă aproximativ 10% din consumul total de electricitate, mai ales pe timpul verii. 

La fel ca și în cazul sistemelor de încălzire, izolația precară a locuinței conduce la pierderi de aer rece. Pe lângă revizuirea izolației, vă recomandăm și achiziționarea unui sistem de răcire a aerului mai modern și eficient. 

4. Frigiderul 

Fiind în funcțiune tot timpul, frigiderele consumă până la 4% din totalul curentului folosit într-o locuință. 

Dacă nu ai făcut-o încă, îți recomandăm achiziționarea unui frigider dintr-o clasă energetică superioară: A, A+, A++ sau A+++. Pe lângă un consum de energie mai scăzut, un astfel de frigider îți va permite și setarea unei temperaturi optime între 1 și 5 grade Celsius. 

5. Televizorul 

Televizoarele, împreună cu celelalte gadget-uri de entertainment (laptop, PC, smartphone) se află pe locul 5 în topul celor mai mari consumatori de energie electrică. 

Pentru a reduce consumul de energie al acestor aparate asigură-te mereu că le oprești atunci când nu le folosești. Atenție, in modul stand-by, dispozitivul continuă să consume energie electrică! 

Concluzie

Acum știi care sunt cei mai mari consumatori de energie electrică din casa ta. Analizează-i pe fiecare în parte și ține cont de sfaturile amintite mai sus!

Ce Este un Prosumator și Cum Poți Fi Compensat pentru Energia Electrică Injectată în Rețea?

Prosumatorul este persoana care nu doar consumă energie, dar și produce și livrează energie electrică din surse regenerabile. Mai exact, prosumatorul produce energie pentru consumul propriu și injectează surplusul în rețea, pe baza unui contract de vânzare-cumpărare cu furnizorul lor de energie electrică. 

Ce este un prosumator?

Conform ANR, prosumatorul este:

„…clientul final care deține instalații de producere a energiei electrice, inclusiv în cogenerare, a cărui activitate specifică nu este producerea energiei electrice, care consumă și care poate stoca și vinde energie electrică din surse regenerabile produsă în clădirea lui, inclusiv un bloc de apartamente, o zonă rezidențială, un amplasament de servicii partajat, comercial sau industrial sau în același sistem de distribuție închis, cu condiția ca, în cazul consumatorilor autonomi necasnici de energie din surse regenerabile, aceste activități să nu constituie activitatea lor comercială sau profesională primară.”

Dacă ești interesat de a obține calitatea de prosumator este foarte important să citești cele mai noi reglementări din domeniu. În general oricine poate alege să instaleze un sistem fotovoltaic pentru a reduce costurile cu electricitatea, dar și pentru a contribui la producția de energie verde în România. 

Practic, dacă instalezi panouri fotovoltaice vei avea propria centrală electrică. Pentru a vinde surplusul de energie, puterea instalată a centralei nu trebuie să depășească 400 kW. A doua condiție este faptul că alimentarea cu energie pentru consumul propriu și livrarea surplusului în rețeaua electrică trebuie să se realizeze prin același racord. 

Prețurile energiei produse și injectate

Compensarea pentru energia produsă se poate face fie cantitativă, fie poate fi vândută către furnizor.

Compensarea Cantitativă

Compensarea cantitativă nu înseamnă altceva decât faptul că prosumatorul poate fi recompensat pentru surplusul de energie, injectat în rețea, în decurs de 24 de luni. De exemplu, pe perioada iernii (atunci când este posibil ca sistemul fotovoltaic să producă mai puțină energie decât cantitatea necesară), prosumatorul primește surplusul de energie injectat în rețea pe perioada verii. 

Astfel, un prosumator cu o putere instalată de pânăa la 200kWp, poate opta pentru acest tip de compensare. 

Vânzarea Energiei Injectate în rețea

Prosumatorii care au o putere instalată între 200kWp și 400kWp pot fi recompensați pentru energia electrică injectată în rețea la un preț egal cu prețul mediu ponderat înregistrat în PZU (Piață pentru Ziua Următoare) în luna în care a fost produsă energia respectivă.

PZU (Piață pentru Ziua Următoare)

PZU (Piaţa pentru Ziua Următoare) este o componentă a pieţei de energie electrică pe care se realizează tranzacţii cu energie electrică, cu livrare în ziua următoare zilei de tranzacţionare.

Având în vedere că prețul energiei este în creștere, conform studiilor, amortizarea costurilor instalării unui sistem fotovoltaic poate ajunge chiar și la 3 ani. 

De exemplu, în Februarie 2022, prețul energiei electrice a fost de 4 ori mai mare față de Februarie 2021, crescând de la 234 lei pe MWh la 932 lei MWh.

Potențialul Uluitor al Energiei Solare

Energia trimisă de soare spre planeta noastră se împarte în două categorii: lumină și căldura. 

În timp ce panourile fotovoltaice facilitează transformarea luminii  în energie electrică, panourile solare termice folosesc căldura de la soare pentru a produce apă caldă menajeră sau pentru încălzire. 

Energia electrică produsă de panourile fotovoltaice poate fi folosită pentru consumul propriu, iar surplusul poate fi utilizat în două feluri:

  • Stocat în acumulatori;
  • Injectat în rețea pentru a fi folosit acolo unde este nevoie.

Cât de multă energie primim de la soare?

Pentru a vă dea seama de importanța acestei surse de energie, amintiți-vă de următoarele două aspecte:

  1. Energia care ajunge pe un acoperiș într-un interval de 14 zile, ar putea alimenta o locuință timp de un an.
  2. Pe Pământ ajunge în fiecare oră suficientă energie pentru a asigura consumul întregii planete pe durata unui an.

În prezent nu se poate transforma în energie electrică decât o parte din această energie solară. Cu timpul însă, cu siguranță vom folosi o parte din ce în ce mai mare din totalul acestei energii solare, producând energie la costuri mult mai mici față de energia convențională și stocând-o cu ușurință.

Producția de Energie Electrică: Impactul negativ asupra mediului 

În prezent energia electrică provine din mai multe surse. Disponibilitatea și impactul redus asupra mediului sunt principalele avantaje ale energiei regenerabile, în comparație cu energia produsă din combustibili fosili, resurse epuizabile sau alte surse cu nivel ridicat de poluare asupra mediului înconjurător. 

În 2017, energia solară contribuia cu doar 2,55% la mixul energetic național al României. Potențialul însă este imens, având în vedere că jumătate din totalul de 7.5 milioane de locuințe din toată țara sunt pretabile pentru instalarea de sisteme fotovoltaice. 

În același an menționat mai sus, emisiile de CO2 generate de producerea energiei a atins un maxim istoric de 32,5 gigatone, energia fiind principalul poluator la nivel global. 

Până în 2030 Uniunea Europenă își propune să reducă emisiile de CO2 cu circa 45% și creșterea ponderii energiei regenerabile din consumul total la 32% (de la 20% în 2020).

Impactul Utilizării Panourilor Fotovoltaice:

DURATĂ365 de zile
PUTERE INSTALATĂ 3 kW (12 panouri)
ENERGIE PRODUSĂ3.720 kWh/ an
REDUCERE CO22,79 tCO2/ an
ECHIVALENT COPACI PLANTAȚI14/ an

Recuperarea Investiției în Panouri Fotovoltaice

Datorită utilizării lor tot mai extinse, prețul sistemelor fotovoltaice a scăzut constant în ultimii ani. Astăzi întâlnim celule fotovoltaice peste tot:

  • Sisteme de iluminare a grădinilor;
  • Baterii externe pentru telefoane mobile;
  • Bărci;
  • Trenuri;
  • Avioane.

Panourile fotovoltaice devin din ce în ce mai accesibile. Rata mare de promovare a acestora, cercetările tot mai extinse din domeniu și faptul că majoritatea statelor au sau plănuiesc politici de subvenționare pentru aceste sisteme sunt câțiva dintre factorii care contribuie la accesul facil la această tehnologie. 

În general, investiția într-un sistem de panouri fotovoltaice se recuperează în aproximativ 7 ani prin scăderea facturilor la energie electrică, dar și creșterea valorii imobilului. Deasemeni, durata de viață a panourilor este de cel puțin 25 de ani. 

Modele Mașini Tesla: Istoric și Caracteristici

Tesla este o companie americană specializată în producția de mașini electrice, sisteme de stocare a energiei și panouri fotovoltaice. Numele companiei vine de la consacratul inventator Nikolas Tesla. 

Obiectivul principal al companiei este de a facilita o tranziție către utilizarea resurselor regenerabile de energie. 

Elon Musk este CEO-ul Tesla. Acesta consideră compania ca fiind una de tehnologie și un producător independent de automobile, cu obiectivul de a produce mașini electrice la prețuri accesibile.

În ultimii ani am asistat la o dezvoltare fulminantă a companiei:

  • În 2015, Forbes a considerat Tesla cea mai inovatoare companie din lume;
  • În Noiembrie 2018 existau deja 500.000 de automobile Tesla în întreaga lume, acoperind mai mult de 16 miliarde de km. 
  • În Martie 2020 se atinsese deja pragul de 1 milion de mașini electrice Tesla produse, devansîndu-i pe toți ceilalți producători.

Istoria Modelelor Tesla

Fiind cel mai cunoscut producător de mașini electrice la nivel mondial, în cele ce urmează vom prezenta cronologic modele de autovehicule Tesla.

Roadster

Primul prototip Tesla a fost prezentat publicului în Iulie 2006 cu mare succes. Producția acestui model a început în Martie 2008 și s-a finalizat în Martie 2012, vânzând un total de 2500 de unități în 31 de țări.

Modelul a reprezentat o revoluție pe piața mașinilor electrice, cele produse anterior fiind mult mai lente. Roadster-ul Tesla a avut o autonomie de 340 km, cu o viteză maximă de 201 km/h.

Modelul S

Modelul S a fost al doilea vehicul produs de gigantul American, un sedan ce a avut numeroase întârzieri de proiectare. Producția lui a început în 2012 în America de Nord și în 2013 pentru Europa și Asia. 

Până în Decembrie 2015 vânduse deja 100.000 unități, înainte de a fi supus unei restilizări a părții frontale în 2016.

În prezent, Tesla S are o autonomie de 637 km, viteza maximă de 322 km/h și o putere de 1020 CP.

Modelul X

Modelul X, un SUV ale cărui uși din spate (Falcon Wings) se deschid vertical, a fost al treilea model dezvoltat de Tesla, prezentat publicului încă din 2012. 

După mai multe reprogramări pentru începerea producției, primele vehicule au fost livrate abia în Decembrie 2015. Modelul X s-a bucurat de 30.000 de precomenzi, față de 12.000 cât a avut modelul anterior. 

Cu toate că principala piață de desfacere a modelului X a fost Statele Unite ale Americii, în Septembrie 2016 acesta a devenit cel mai bine vândut automobil din Norvegia. 

Modelul X are o autonomie de 536 km, viteza maximă de 262 km/h și o putere de 1020 CP.

Modelul 3

Al patrulea model Tesla, Modelul 3 a fost dezvăluit publicului pe 31 Martie 2016. După numai o săptămână existau deja 325.000 de rezervări (aproximativ 14 miliarde de dolari). Până în Iulie 2017, rezervările urcaseră deja la 500.000.  

Modelul 3 a fost una dintre primele mașini moderne lipsită aproape în totalitate de comenzi de bord. Automobilul dispune de un ecran de 15” în zona centrală, orientat orizontal, acolo de unde sunt controlate toate comenzile și funcțiile vehiculului. 

În timp ce versiunea standard are o autonomie de 491 km și o viteză maximă de 225 km/h, versiunile premium au cunoscut îmbunătățiri după cum urmează:

  • Model 3 Performance: 547 km autonomie și 261 km/h viteză maximă;
  • Modelul 3 Long Range: 602 km autonomie și 233 km/h viteză maximă.

Modelul Y

Modelul Y, primul Tesla crossover, a fost dezvăluit publicului în Martie 2019, iar un an mai târziu au avut loc primele livrări. 

Variantele Modelului Y, Performance și AWD Long Range au o autonomie de 514 km, respectiv 533 km, atingând o viteză maximă de 250 km/h, respectiv 217 km/h. 

Stații de Încărcare pentru Mașini Electrice și Plug-In Hybrid

Având în vedere că din ce în ce mai mulți români sunt interesați să achiziționeze mașini electrice sau plug-in hybrid, în acest articol vom detalia tot ce trebuie să știți despre o stație de încărcare electrică.

Încă există multe confuzii în rândul populației în ceea ce privește mașinile electrice, inclusiv cum și unde se pot încărca. 

Care este diferența între o mașină electrică și o mașina plug-in hybrid?

Înainte de a vorbi despre stațiile de încărcare este foarte important să știm diferența dintre o mașina electrică și o mașina plug-in hybrid. 

În timp ce un vehicul electric este propulsat 100% de un motor electric, un vehicul plug-in hybrid are două motoare: unul electric și unul clasic, pe benzină. 

Motorul electric poate fi reîncărcat de la o sursă externă sau în timpul mersului, prin intermediul unui generator care preia energie de la motorul clasic. 

Stațiile de Încărcare Electrică

În general stațiile de încărcare electrică au între 2 și 5 puncte de încărcare. Le puteți găsi în parcările marilor centre comerciale, cum ar fi Dedeman, Ikea, mall-uri, Lidl, Kaufland și altele. 

Ca în orice piață, numărul acestor stații de încărcare va crește în viitor în funcție de numărul utilizatorilor. Cu cât vor fi mai mulți deținători de mașini electrice și plug-in hybrid, cu atât și numărul stațiilor va fi mai mare. 

În medie, deținătorii de mașini electrice parcurc zilnic 30 de km în Europa. Astfel, își pot încărca mașinile acasă, fără a avea nevoie să utilizeze alte stații pe parcursul zilei. Acestea sunt în general necesare pentru distanțe mai mari de 300+ km. 

Durata de încărcare a unei mașini electrice 

Durata de încărcare a unei mașini electrice depinde de doi factori: puterea stației de încărcare (kW) și capacitatea bateriei de a stoca această energie. 

În general stațiile de încărcare sunt de 4 tipuri:

  1. Stațiile Slow Charging au o putere de aproximativ 3kW. În medie, o încărcare la o astfel de stație de la 0 poate dura până la 8 ore. 
  2. Stațiile Fast Charging au o putere între 7-22kW și sunt cele mai întâlnite. O încărcare completă durează 3-4 ore.
  3. Stațiile Rapid Charging au o putere de 43-50kW, nu toate mașinile fiind compatibil pentru acestea. O astfel de stație poate încărca o baterie de la 0 la 80% în mai puțin de 30 de minute. De menționat ar fi că acest tip de stații sunt rar întâlnite în România. 
  4. Stațiile Ultra-rapid charging se întâlnesc destul de rar la nivel European, având o putere de 100-350kW. 

Atunci când achiziționați o mașină electrică este foarte important să vă interesați de capacitatea bateriei. De exemplu, doar mașinile electrice de ultimă generație sunt compatibile pentru stațiile Rapid Charging, cum ar fi Tesla Model S sau Kia Soul EV. 

Folosirea stațiilor de încărcare. Reguli de etichetă.

Există câteva reguli de bun simț atunci când folosim o stație de încărcare comuna:

  • Asigură-te să eliberezi stația dacă bateria s-a încărcat. Este posibil ca și alți conducători auto să aibă nevoie de aceasta.
  • O regulă nescrisă spune că un conducător de mașina plug-in hybrid ar trebui să dea prioritate unui șofer de mașină electrică. Asta pentru că mașina plug-in hybrid poate fi propulsată de către motorul clasic (termic) în caz de urgență. 
  • Niciodată nu deconecta mașina altcuiva de la stație.

Top 5 mașini electrice din punct de vedere al autonomiei

Auzim și citim despre vehicule electrice în fiecare zi, ceea ce este normal, deoarece este cea mai recentă tendință globală din industria auto. Majoritatea producătorilor dezvoltă strategii viitoare pentru a se angaja să producă numai astfel de mașini „verzi”, dar acest lucru este probabil să se întâmple după 2035.

​​Până acum câțiva ani, autonomia vehiculelor electrice era principalul motiv pentru care majoritatea cumpărătorilor le evitau. Cu toate acestea, vehiculele cu emisii zero câștigă popularitate în detrimentul mașinilor cu motoare cu ardere tradițională, tocmai pentru că marii producători au găsit soluții inovatoare care oferă o autonomie mai mare.

Top 5 mașini electrice în funcție de autonomie 

Cât de confortabil ești când vine vorba de autonomia unui vehicul electric? 200, 300, 400 de kilometri? Tehnologia a evoluat, iar vehiculele electrice garantează o autonomie din ce în ce mai bună. Există multe astfel de mașini în România.

În cele ce urmează, vă vom arăta cele mai bune 5 mașini electrice de pe piață cu cea mai mare autonomie.

Mercedes EQS 450+

Autonomie: 785 km

Putere: 385 kW (523 CP)

Consum: 19,8 – 15,6 kWh/100km

Timp de reîncărcare: 31 minute 

Preț: de la €113.000

Vehiculele cu tracțiune spate au una, iar variantele 4MATIC cu tracțiune integrală au două sisteme de propulsie. Bateria de înaltă tensiune este situată între axele față și spate pe podeaua vehiculului.

Modele de Mercedes EQS sunt primele care beneficiază de nou-elaborata structură a platformei EVA2. Grupul motopropulsor electric eATS este format dintr-un motor sincron cu reglare permanentă, o cutie de viteze cu două trepte și sistemul electronic de putere. În funcție de treapta de putere acționează unul dintre eATS pe puntea spate sau puntea față. 

Bateria este situată într-o zonă sigură pe podeaua caroserieri, între puntea față și puntea spate.

Mercedes EQS 580 4matic

Autonomie: 676 km

Putere: 385 kW (523 CP)

Consum: 18,4 – 21,1 kWh/100km

Timp de reîncărcare: 32 minute 

Preț: de la €140.000

Tehnologia modelului EQS 580 4matic este similară cu cea a modelului EQS 450+. Una dintre diferențele dintre cele modele ce merită a fi specificată ar fi faptul că modelul EQS 580 4matic dispune de tracțiune integrală.

Tesla Model S

Autonomie: 652 km

Putere: 500 kW (670 CP)

Consum: 18,1 kWh/100km

Timp de reîncărcare: 30 minute 

Preț: de la €97.000

Modelul S dispune de tehnologia Dual Motor Tracțiune integrală, care oferă o autonomie mai mare față de orice alt vehicul Tesla. Această tehnologie combină performanțele lanțului cinematic și ale bateriei pentru o autonomie și eficiență de neegalat. 

BMW iX xDrive 50

Autonomie: 598 km

Putere: 385 kW (520 CP)

Consum: 19,8 – 23 kWh/100km

Timp de reîncărcare: 37 minute 

Preț: de la €98.000

BMW iX este o mașină electrică cu o autonomie excepțională și de o accelerație nemaipomenită la plecarea de pe loc datorită tehnologiei BMW eDrive (propulsie pur electrică cu tracțiune integrală).

Ford Mustang MACH-E

Autonomie: 580 km

Putere: 261 kW (351 CP)

Consum: 18,7 kWh/100km

Timp de reîncărcare: 35-40 minute 

Preț: de la €52.000

Mustang MACH-E este primul SUV electric de la Ford, echipat cu un motor de 351 CP, reușind să sprinteze de la 0 la 100 km/h în 6,2 secunde. Bateria cu o capacitate de 98,7 kWh ajută MACH-E să ruleze până la 580 km cu o singură încărcare și să atingă o viteză maximă de 180 km/h.