Cum se obține Autorizația de Montare a panourilor solare? Documente Necesare

Dacă și tu iei în considerare să instalezi panouri fotovoltaice pentru uz casnic, mai jos găsești toate documentele și avizele de care ai nevoie. Acestea nu se aplică și pentru panouri termice, care pot fi instalate de către un instalator sau o firmă de specialitate. 

Certificat de Urbanism

Certificatul de urbanism poate fi solicitat doar de către proprietarul locuinței de la primăria locală și se eliberează în maxim 30 de zile, având o valabilitate între 6 și 24 de luni de la data emiterii (în funcție de scopul și complexitatea investiției). 

Pentru obținerea Certificatului de Urbanism aveți nevoie de următoarele acte:

  • Cerere tip;
  • Acte de proprietate, cadastru, extras de carte funciară;
  • Copii după contractul de vânzare-cumpărare, act de moștenire și intabulare;
  • Copie după buletin/ carte de identitate;
  • Dovadă a plății taxei pentru eliberarea certificatului de urbanism. Taxa este calculată în funcție de suprafața terenului: 5 Lei pentru o suprafață de până la 150 mp, până la 14 Lei pentru suprafețe de 1000 mp. 
  • Plan cadastral de scara 1:500 și 1:2000 și planuri topografice de încadrare (2 exemplare fiecare) care se eliberează de la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară;
  • Planul situației actuale și propunerea sistemului fotovoltaic;
  • Scurt memoriu care să cuprindă, pe scurt, scopul solicitării.

Acord de Mediu și Avizul de Mediu

Ambele documente sunt emise de Agenția Națională pentru Protecția Mediului (ANPM), Autoritatea Publică Centrală pentru Protecția Mediului sau Autoritatea Publică Teritorială pentru Protecția Mediului (ATPM), în termen de 30 de zile.

Pentru emiterea Acordului de Mediu (taxă de 4000 de lei, fără TVA) vei avea nevoie de:

  • Cererea pentru eliberarea Acordului de Mediu;
  • Copie a Certificatului de Urbanism;
  • Copie a Planului de Situație, anexat la Certificatul de Urbanism;
  • Copie după Planul de Încadrare în Zonă;
  • Dovada plății pentru evaluarea inițială a solicitării.

Pentru emiterea Avizului de Mediu (taxă de 1000 de Lei, fără TVA) vei avea nevoie de:

  • Notificare;
  • Proiectul de Plan;
  • Dovada publicării Notificării și a Proiectului de Plan în Mass Media.

Avizul de la Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC)

Taxa pentru Avizul de la Inspectoratul de Stat în Construcții este plătită ulterior, cu o valoare de 0.25% din valoarea investiției și se eliberează în termen de 30 de zile. Documentele necesare pentru eliberarea acestuia sunt:

  • Cerere pentru solicitarea avizului;
  • Copie a Certificatului de Urbanism;
  • Memoriu Tehnic de Arhitectură;
  • Planul de Încadrare în Zonă;
  • Plan de Situație, scara 1:500 sau 1:2000;
  • Proiect DTAC (2 exemplare);
  • Copie după Cartea de identitate a proprietarului;
  • Actul de proprietate/ închiriere.

Avizul de Salubritate

Emis în termen de 15 zile, Avizul De Salubritate este eliberat de către firma de salubritate locală, în baza următoarelor documente:

  • Copie după Cartea de Identitate a proprietarului;
  • Copie după actul de proprietate/ închiriere;
  • Copie după dovada plății taxei, care diferă în funcție de firma care prestează serviciile de salubritate.

Aviz ISU

Avizul ISU este emis de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență, în termen de 30 de zile. Documentele necesare sunt:

  • Cerere tip în două exemplare;
  • Două copii după Certificatul de Urbanism;
  • Documentația tehnică la faza de proiectare pentru Autorizația de Construire;
  • Referatul emis de persoana care a verificat proiectul pentru securitatea de incendiu;
  • Planul de Situație, scara 1:500 sau 1:2000;
  • Doua exemplare a inventarului cu lista documentelor depuse.

Avizul de Telefonizare

Avizul de Telefonizare este emis contra unei taxe ce poate varia între 3 și 9 Euro, de către furnizorul de telefonie , în termen de 15 zile, be baza următoarelor documente:

  • Cerere tip;
  • Copie după Certificatul de Urbanism;
  • Două exemplare a Planului de Situație, scara 1:500 sau 1:2000;
  • Planul de Încadrare în zonă.

Avizul de Amplasament Furnizor de Energie

Avizul de Amplasament se eliberează contra unei taxe de 55 de Lei (fără TVA), de către operatorul de distribuție electrică, în termen de 15 zile. Documentele necesare sunt:

  • Cerere tip;
  • Copie după Certificatul de Urbanism;
  • Copie după Planul de Încadrare în zonă, vizat de emitentul documentului și anexat la Certificatul de Urbanism;
  • Plan de Situație;
  • Studiu de Coexistență pentru stabilirea gradului de compatibilitate cu rețeaua electrică;
  • Dovada achitării taxei.

Avizul Tehnic de Racordare

Operatorul de distribuție este cel care eliberează Avizul Tehnic de Racordare, in termen de 30 de zile, contra unei taxe de 42 de lei (fără TVA).

Aveți nevoie de următoarele documente:

  • Cerere tip;
  • Mandatul gratuit;
  • Copie după Avizul de Amplasament/acord unic;
  • Studiul de soluție pentru racordare la rețeaua electrică (in cazul in care a fost elaborat);
  • Datele tehnice și energetice ale locului de consum;
  • Copie după Certificatul de Urbanism;
  • Copie după Planul de Situație, scara 1:500 sau 1:2000;
  • Copie după planul urbanistic zonal;
  • Autorizația de construire a obiectivului;
  • Copie după actul de identitate;
  • Copie după actul de proprietate;

Autorizația de Construire

Taxa pentru obținerea Autorizației de Construire este de 0,5% (persoane fizice) și 1% (persoane juridice) din valoarea investiției. Aceasta este emisă de primăria locală în termen de 30 de zile și este valabilă 12 luni de la data emiterii.

Documentele necesare sunt următoarele:

  • Cerere tip;
  • Copie legalizată după actul de proprietate;
  • Declarație pe propria răspundere cu privire la faptul că nu există litigii asupra imobilului;
  • Copie după certificatul de urbanism;
  • Copie după extrasul de plan cadastral, actualizat;
  • Copie după extrasul de carte funciara, actualizat;
  • Avize și acorduri stabilite prin Certificatul de Urbanism;
  • Documentația tehnică pentru obținerea Autorizației de Construcție;
  • Contract cu o firmă de salubrizare pentru transportarea deșeurilor rezultate din construire;
  • Dovada privind plata taxei.

Următoarele două documente sunt necesare doar dacă dorești să devii prosumator (injectarea surplusului de energie produs de către tine în sistemul centralizat de energie).

Licența de producere și acreditare a energiei electrice

Emise în termen de 60 de zile, respectiv 30 de zile, ambele documente sunt emise de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

Certificatul de Racordare

Emiterea Certificatului de Racordare se face gratuit, în termen de 30 de zile, emis de către operatorul de distribuție electrică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *