Adrian Ienciu, Marketing Manager ENSYS Renewable Solutions, a vorbit despre programele guvernamentale precum Casa Verde și cum ar putea fi îmbunătățite. În cadrul evenimentului Energy R/Evolution, Ienciu a subliniat importanța programelor guvernamentale în sprijinirea producției de energie regenerabilă, însă a evidențiat și problemele întâmpinate de beneficiari și furnizori. În acest sens, a propus îmbunătățirea termenelor de implementare ale programelor și o mai bună organizare pe regiuni și sesiuni, precum și investiții în sistemele informatice.